Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar veștmânt – Stam singur în cavou… și era vânt… Și scârțâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, și-am început să-l strig – Stam singur lângă mort… și era frig… Și-i atârnau aripile de plumb.