Pădurea începe să fie din ce în ce mai frumoasă, peste tot copaci frumos colorații :roșii, portocalii, galbeni, verzi, totul arată că a într-o pictură.
În sfârșit am mers și la Peștera Sfântului Onufrie. Traseul a fost de basm. nu știam nici unde să privesc, totul era minunat.
Printre monahii renumiți care au viețuit la Mănăstirea Vorona se numără și Cuviosul Onufrie (1700-1789). El era rus de origine și a fost guvernator al unei provincii. În anul 1749, din cauza persecuțiilor religioase din Rusia secolului al XVIII-lea a fugit în Moldova, unde s-a călugărit la Mănăstirea Dragomirna.
Cuviosul Onufrie a trăit ca sihastru în codrii din jurul Voronei timp de 25 de ani (1764-1789), într-o peșteră de pe malul Bahluiului, nu departe de izvoare. Pentru o perioadă a fost și stareț al Voronei (1777-1779). A copiat traduceri din operele Sfinților Părinți și a fost duhovnic al mai multor sihaștri din pădurile Voronei. După cum spune tradiția, în noaptea de Paști a anului 1789, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora.Îngerul i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine, apoi l-a călăuzit până la peștera pustnicului Onufrie. Foarte slăbit, Cuviosul Onufrie a fost împărtășit și a cerut să fie dus la Sihăstrie. A trecut la cele veșnice pe 29 martie 1789 și a fost înmormântat de către câțiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr.
După moartea sa, la mormântul său au fost săvârșite mai multe minuni