Demonul de Lermontov

Mâhnitul Demon singuratic
Peste pământ zbura tăcut
Şi fruntea lui ca de jăratic
Îşi amintea despre trecut
Când în lumina orbitoare
Ca heruvim el strălucea
Şi când cometa călătoare
Schimba cu el o sărutare
Şi-alintător îi suradea.
Când dintre neguri de vecie
Setos de-a şti sta urmărind
Toţi aştri-n caravană vie
Prin necuprinsuri pribegind.
Şi fericit putea să fie
Ca-ntâia lumii creatură
Străin de indoieli şi ură
Şi veacuri sterpe-n lânced şir
Nu-i încruntau senina minte
Şi multe, multe, dar ce-a fost
Nu mai putea şi n-avea rost
În voie să-şi aducă-aminte.

Demult, proscris el rătăcea
Prin trista lumilor risipă
Şi veacul după veac trecea
Cum trece clipa după clipă
În uniform şireag nefrânt
Stăpân pe-acest mărunt pământ
Cu ura-n neagra lui pornire
El uneltea – si-n drumul sau
N-avea nicicand impotrivire
Si s-a scarbit de-atata rau

Peste Caucaz cu nori-alaturi
Cel izgonit din rai plutea
Sub el Cazbecul in omaturi
Ca diamantul scanteia
Si-adanc, cu povarnisuri sterpe
Ca unduirile de serpe
Cotea Darialul furios
Iar Terecul ca leu-n salturi
Sburlindu-si coama viforos
Urla, si pasari din innalturi
Si fiara-n munti cu raget crud
Al apei vuiet il aud
Si norii auriti in zare
Plutind alene dinspre sud
Il insotesc spre nord spre mare
Iar stancile ce-n grea gramada
In mrej de taine pirotesc
Si-apleaca fruntile sa vada
Cum valuri repezi licaresc
Era divina lume toata
Atat de simpla minunata
Dar mandrul duh cu mult dispret
Privi ce domnul sau creease
Si-nalta fruntea ta ramase
Incremenita sub inghet.

Sub el cu vie frumusete
Privelisti noi rasar din zbor
E Gruzia si vai marete
Se-astern cu un bogat covor
Rai fericit, rai pamantesc
Par plopii piramizi semete
Paraie-n zor rostogolesc
Pe fund prundisuri colorate
Prin tufele de trandafiri
Privighetorile-nfocate
Slavesc frumoasele furate
De glasul dulcei lor iubiri
E totul rai si stralucire
Si frunzele de-un framat bland
Si mii de ierburi respirand
Si mii de glasuri in vorbire
Dar vai, splendoarea-ntregii firi
Nu poate-n inima pustie
A demonului sa invie
Nici glasuri noi, nici noi simtiri
La toate-acestea cel semet
Privea cu ura si dispret

Cu truda robilor pe munte
Gudal batranul a durat
Castel de ziduri aparat
Ca veacurile sa le-nfrunte
Pe culmi si-n vaile-i adanci
Cad umbrele-i inalte drepte
In colt catre Aragva-s trepte
Serpuitor taiate-n stanci
Pe ele cu ulciorul seara
Cu cedra fluturand pe brau
Printesa tanara, Tamara
Coboara sprintena la rau

De ani puternicul castel
Priveste mohorat seninul
Dar azi e chef si larma-n el
Zurnaua canta curge vinul
Gudal azi fata si-o marita
Toata rudenia-i poftita
Sus pe terase pe covoare
Mireasa, fetele petrec
Ascund de munti e rosul soare
Si imbrele-nserarii trec
Umpland de cantec vesel casa
Din palme ritmic bat pe loc
Prinzand zurnaua-n maini, mireasa
Se-avanta sprintena la joc
Deasupra capului o salta
Mladie zvelta si inalta
Acum ca vantul a pornit
Acum oprindu-se priveste
Si ochiul ei adans sclipeste
Sub negre gene ca vrajit
Acum se-nclina, se-nfioara
Acum sprancenele-i vorbesc
De pe pamant se-nalta, zboara
Piciorul ei dumnezeiesc
De-o dulce voiosie plina
Surade gingasa, senina
Cand luna raza si-o destrama
Jucand in abur straveziu
Abia-i cu-acel suras de-o seama
Ca viata tineretea viu
Ma jur pe-al stelelor noian
Pe rasarit si asfiintire
Ca nici slavitul sah persan
Si nici un rege pamantean
N-a sarutat asa privire

Nici-o fantana tasnitoare
In vechi haremuri pe caldura
Cu pulbere racoritoare
N-a dezmierdat asa faptura
Si nici-o mana asa par
N-a mangaiat intr-adevar
Nici chiar in visele-ndraznete
Si decand raiul l-am pierdut
Ma jur c-atata frumusete
Pe lume nu s-a mai vazut

E ultimul ei dans sub soare
A lui Gudal mostenitoare
Din leagan libera traia
Dar maine vai o astepta
O alta tara-n departare
Robia crancena haina
Si o familie straina
Si-ades o tainica-ndoiala
Umbrea obrazu-i luminos
Miscarile-i cu-ncetineala
Cresteau atat de-armonios
Atat de graitoare toate
Atat de simple minuante
Ca demonull de-ar fi trecut
Si-ar fi vazut faptura-i clara
Si-ar fi adus aminte iara
De faratii lui de-odinioara
Si fara voie-ar fi oftat

Si Demonul zari. Deodata
O tulburare ne-asteptata
Simti in el, ca niciodata
Iar sufletu-i pustiu si mut
De-un cantec gingas s-a umplut.
Din nou a ainteles ca-s sfinte
Iubirea, binele, frumosul,
Si mult timp, el, intunecosul
Privi cu drag, privi cuminte
Privelistea ce-i sta nainte
Si veacuri care-i aminteau
Despre trecuta fericire.
Ca steaua dupa stea treceau
Sub fermecata lui privire
De-o forta tainica cuprins
Tristete noua cunoscuse
Simtirea-i sa vorbeasca-a prins
Un glas in care se nascuse
Ca va renaste e vre-un semn?
Nici un cuvant marsav nedemn
Sa afle-n mintea-i nu-i in stare
Uitarea? Domnul nu-i daduse
Dar nici n-ar fi primit uitare…

In asfintit, pe-ngustul mal
Urmand Aragva ca s-ajunga
Sosit aici din cale lunga
La nunta pe-nspumatul cal
Zoreste mirele s-ajunga
Cu daruri scumpe incarcate
Pe urma sa pasind greoi
Vin pe poteci in stanci taiate
Camilele in lung convoi
Cu pasul linistit si-l tin
Le suna clopoteii lin

El insusi print de Sinodal e-n frunte
Zvelta lui statura
La mijloc prinsa-i in centura
Manerul latului pumnal
Si-al sabiei sclipind de stele
Cu-ncrestaturi de-argint pe pusca
Fosneste ciuha peste ele
Cu dungi de aur la vipusca
Matasea cerne flori pe sa
Capastr-n perle ca sub nea
Sub el fugarul sarg in spume
Din Carabah urmas focos
Al celor mai iuti cai din lume
Urechea-si misca sperios
Si sforaind piezis priveste
Cum raul jalnic clocoteste
La dreapta zid adanc de stanci
La stranga apele adanci
E ceas tarziu, necontenit
Din munti si codri plini de soapte
Se face noapte, tot mai noapte
Convoiu pasul si-a sporit
In fata lor un paraclis
Aici demult dormindu-si somnul
Se odihneste intr-u Domnul
Un print de-un brat vrasmas ucis
De-atunci orice drumet trecea
Dup-o strabuna cuviinta
Langa altar ingenunchea
Rugandu-se cu umilinta
Si ocrotit era de cer
De-al musulmanilor jungher
Dar mirele n-a pus temei
Pe stramosescul obicei
Caci Demonul l-a prins curand
In mreaja dulce a ispitei
Iar el cu patima in gand
Sorbise buzele iubitei…

De-odata umbre se ivesc
Sunt doua, patru, se-nzecesc
Ce e? S-anfipt in scari sub munte
Viteazul print strangand de frau
Papaha si-o-ndesa pe frunte
Si-a scos pistolul de la brau
Trosni nagaica, si spre ceata
Se napusti ca o sageata.
Razbubui un pocnet nou
Si-un sunet sparse departarea
Stingandu-se-n treptat ecou
Curand sfarsi inaciera…
Loviti de-al luptei viclesug
Inspaimantati gruzinii fug
E pace iar, inghesuite
Camilele privesc cu teama
La lesurile risipite
Si pacea noptii o destrama
Cu clopoteii lor de-arama
Intreg convoiul e pradat
In preajma mortilor sub stele
Flamanzii corbi s-au adunat
Cei morti n-aflavor somn usor
In preajma lespezilor grele
Nu vor veni cernite mame
Surori in negrele marame
Jelindu-i mainile sa-si franga
Deaspura raclelor sa planga
De-aceea cand de-aici i-or duce
Pioase maini vor ctitorii
In aminitirea lor o cruce
Si edera sub soare cald
Alintator o va-nflori
Ce-mbratisare de smarald.

Napraznic pe carari abrupte
Zoreste calul sforaind
Si napustindu-se ca-n lupte
Apoi pe-o stanca zabovind
Nelinistit asculta-n vant
Izbind de-odata in pamant
Cu tropot aprig de copite
O ia-nainte cu turbare
Pe el un calaret tacut
Din cand in cand in sa tresare
Si-n coama fruntea i-a cazut
Lasand darlogii in nestire
Picioarele si-anfipt in scari
De pe vesmant fara oprire
Se scurge sange pe carari
Tu aprig cal ca o sageata
L-ai scos din lupta pe stapan
Dar l-a cuprins prin bezna-ndata
Un osetin cu-n glont pagan

Tot neamul lui Gudal e-n jale
Norodu-n curte sta mahnit
Al cui fugar lovit de cale
Pe-al curtii prag s-a prabusit?
Si cine-i calaretul care
Pe dansu-i fara de suflare.
Al liptei iures si avant
In dunga fruntii sunt pastrate
I-s hainele insangerate
Si-n sange-i scumpul sau vesmant
In cea din urma opintire
Si-anfipt in coama mana-i grea
Scurt timp mireasa pe-al tau mire
La asteptat privirea ta!
Dar printul si-a tinut cuvantul
La nunta lui din Sinodal …
Venit-a el pasind ca gandul
Dar cat e lumea si pamantul
El nu va mai sari pe cal.

Cazu napasta fulgerand
Peste familia tihnita
Pe-al ei divan e prabusita
Tamara-n hohote plangand
De lacrimi pleoapa i se-ncarca
Se zbate pieptu-i furtunos
Cand iata langa dansa parca
Se-aude-un glas misterios:
Nu plange, lacrimile tale
Nu-l pot trezi pe cel ce-i stins
Zadarnic te topesti de jale
Si ochii mari sunt greu de plans
Sa puna pret el nu e-n stare
Pe chinul tau de un s-a dus
Priveste-acum cu desfatare
Lumini ceresti, si-acolo sus
Asculta-al ingerilor grai
Marunte chinuri si regrete
Si vaietele unei fete
Ce-nseamna pentru cel din rai?

Fara carma si vantrele
Pe-al vazduhului ocean
Mii de astrii, mii de stele
Trec prin linisti de noian
Peste sesurile-ntinse
Peste-al lumii vis stingher
Nori-n palcuri necuprinse
Fara urma trec pe cer
Nu-i ingenuncheaza lutul
N-au dorinta n-au nici dor
Nu pot regreta trecutul
Nu viseaza-n viitor
Tu la orice-ncercare
Fati din pilda lor temei
Calma si nepasatoare
Si-mpacata fii ca ei

Si-ndata ce a noptii umbra
Va revarsa tacerea-i sumbra
Cand ca vrajit de un cuvant
Va adormi acest pamant
Cand vantu printre stanci va bate
Starnind si frunzele uscate
Iar pasarile-ascunse-n ele
In zbor zbucni-vor usurele
Cand dintre vitele de vie
Din roua band cu lacomie
In noapte flori vor inflori
Cand luna-nctet se va ivi
De dupa muntii ce par temple
Ca dinadins sa te contemple
Atunci eu voi veni din hau
Sa priveghez la capul tau
Si peste pleoapele lasate
Voi tese visuri minunate.

Si glasul conteni. In zare
Cuvant dupa cuvant muri…
Ea tresarind in jur privi
O nestiuta-nfiorare
Urca spre rumenu-i obraz.
Tristetea inima-i destrama
O fur-un dor, o soarbe-o teama
Se pierde-n negrait extaz
Fierbinte-i gingasul rasuflet
Privirea-i arede si-al ei suflet
A rupt catusele lui vechi
Prin vene valvatai se-aduna
Iar glasul minunat rasuna
Mereu aproape de urechi
Abia spre ziua, somnul greu
O dobori pe ne-asteptate
Caci mintea-i deapana mereu
Profetice visari ciudate
Un tanar cu tacerea geaman
De-o frumusete fara seaman
Se apleca spre dansa-ncet
Era in trista lui privire
Atata jale si iubire
Era atat de mult regret
Dar nu e ingerul de paza
Ce catre cer dureaza punti
Caci nu straluce nici o raza
In jurul mandrei sale frunti
Nici duh din iad ce-ar ingrozi,
O nu, faptura lui divina
Parea si bezna siu lumina
Si noapte-n miez si miez de zi.

O tata drag cu vorbe grele
De ce o certi pe fica ta?
Eu plang: vezi lacrimile mele
De cate ori am plans asa?
Zadarnic mirii vin in cete
Din departate Cetatui…
In gruzia-s destulu fete
Eu nu voi fi a nimanui!…
O nu ma dojenii iar tata
Tu vezi de mult cum ma topesc
Din zi in zi ma ofilesc
Ma sting incet, ca jertfa-s data,
Si-o grea otrava sorb avan
Ma chinuieste-un duh viclean
Cu-n vis ce-n ispitiri ma tine
Eu pier, indura-te de mine!
O du la sfanta manastire
Pe fica-ti cea cu gand nebun
Hristos sa-mi fie ocrotire
Si lui amaru-ntreg sa-i spun

La o sihastra manastire
O duc parinti ei bartani
Si rantia de pocaire
Cuprinde tinerii ei sani
Dar si sub negrele vesminte
Cu si sub scumpul strai deschis
Tulburator ca mai nainte
O urmarea paganul vis
Langa altar cand liturghia
Se nalta in solemnu-i ceas
Ii destrama cucernicia
Soptirea unui tainc glas
Prin fumul de tamaie iata
Din cand in cand, un chip stiut
Se apleca spre ea tacut
Si pe sub bolta ntunecata
Sclipea ca steaua-n slavi afunde
Si-o imbia mereu, dar unde?

Sedea-ntre maguri manastirea
Ca-n adancimea unei gropi
Ii privegheau nezaticnirea
Sireaguri de cinari si plopi
Si langa ei abia zarita
Cand noaptea pulberea-si cernea
La geamul schivnicei, mocnita
Lumina candelei ardea
Migdalii tristi, in cimitir
Umbreau troitele de straja
De pe mormintele in sir
Si pasarile ca-ntr-o vraja
Isi impleteu sonora mreaja
Izvoarele sopteau cu-alint
Jucandu-si solzii de argint
Pe langa lespezi povarnite
Se infrateau in vagauni
Saltandu-si undele zorite
Printre-ale florilor cununi

La nord vedeai doar munti ca norii
In stralucirea aurorii
Cand fumul printre vai latit
Se pierde-n pulberea luminii
Si intrunati spre rasarit
La ruga cheama muezini
Cand de pe munti cu-al ei ulcior
Gruzina ca un vis all vietii
Coboara zvelta la izvor,
Atunci pe crestete zburlite,
Purtandu-si neaua de clestar,
Inalte piscuri zimtuite
Se zugravesc pe cerul clar
Si-n asfintitul straveziu
Se invesmanta-n purpuriu
Deasupra lor maret irumpe
Si sparge norii de atlaz
Cu alb turban si straie scumpe
Cazbecul, domn peste Caucaz.

Dar inima tamarei plina-i
De ganduri grele si staraina-i
De-al bucuriilor senin
Ea vede lumea ca-mbracata
In umbra mohorata toata
Nimic in lume nu-i senin
Ci toate-i sunt prilej de chin
Si raza zorilor sublime
Si-a noptilor intunecime
Si cand in nopti racoarea ceata
Cuprind pamantul ca-n povesti
Ea cade in genunchi in fata
Icoanelor dumnezeiesti
Suspinu-i tot mai greu se face
Tot mai aprins, mai prins de dor
Si strabatand a noptii pace
Il tulbura pe calator
El cugeta: vre-un duh din munte
Cu-amar se zbate-n lanturi crunte
Si cu auzul incordat
Zoreste calul inspumat

Cu zbuciumul si jalea ei
In trista liniste sihastra,
Privin departe cu ochi grei
Tamara sade la fereastra
Oftand asteapta ceas cu ceas
El va veni sopteste-un glas
Doar nu degeaba el in visuri
Ii aparea mangaietor
Cu ochii mari si plini de-abisuri
Vorbindu-i bland, oftand usor
Tot dorul care-n piept se-atine
Sa-l talmaceasca n-are cui
La sfinti incearca sa se-nchine
Dar inima se roaga lui
Iar cand adoarme istovita
De zbuciumul din piept si gand
Se-nabusa si ingrozita
Din somn tresare tremurand
Ard ochii ei peste masura
Tot trupu-i vad de framantari
Caci gura-i cere-o alta gura,
Si bratete – imbratiseri

Dormeau in noapte muntii grei
Si Gruzia si-ntraga fire
Cand Demonul ca de-obicei
S-a pogorat la manastire
Dar nici o clipa cel trufas
N-a cutezat sa se atinga
De pacea sfantului locas
Si-ades aprinsul gand vrasmas
Ar fi dorit fugind sa-l stinga
Nelinistit si ros de ganduri
Sub zidul cu chilii in randuri
El da ocol, starnit de pas
Frunzisul fara vant da glas
Dar el privea in noapte stand
Fereastra ei in zid taiata
De-o candela e luminata
Un oaspe parca asteptand
Si strabatand tacerea lina
Cingarul zumzetand suspina
Din cantec sunete se scurg
Asemeni unor lacrimi curg
Curg molcom, unul dupa altul
Iar cantecul cernea mister
De parca nascocit din cer
Vreun inger au lasand inaltul
Ca vechi prieten a-nceput
Sa-i cante-aici despre trecut
Voind sa-i potoleasca dorul
Tristetea dragostei. Fiorul
Azi demonul intaia oara
Il simte-n suflet cum coboara.
Sa fuga-ar vrea de spaima multa
Dar aripile nu-l asculta
Is toate gandurile seci
Minune-apoi, cat sovaieste
Din ochii-ntunecati si reci
Intaia lacrima porneste
Sub zidul cel de vremi infrant
Si azi i-o lespede ascunsa
De lacrima de foc patrunsa
Ce nu-I de om de pe pamant.

El intra dornic sa iubeasca
Spre bine-i sufletul deschis
Gandind de-acum o sa traiasca
In viata noua sa renasca
Se-nfaptuieste al sau vis
A asteptarii clocotire
Si spaima cea de nestiut
Asa, ca-n prima-i intalnire
Cu sufletu-i s-au cunoscut.
Era o trista prevestire!

Si intra, cata, iata, vai
Un heruvim, un sol din rai
Pazind frumoasa pacatoasa
Cu fruntea luminand statea
Si sub privirea manioasa
El de vrasmas o apara
Cereasca raza, orbitoare
Fu pentru duhul necurat
Si-n loc de-o blanda-ntampinare
O grea mustrare-a rasunat

Duh desfranat, duh fara pace
Ce-n miez de noapte te cobori
Au cine te-a chemat in coace?
Pe-aici tu n-ai incantatory
N-a respirat ce-I rau in fire
Nicicand acest lacas pios
Spre ce mi-I sfant, spre-a mea iubire
Opreste-ti pasul pacatos
Ai fost chemat? Raspunde-n data!
Ranjind a zambet duhul rau
Strafulgera de gelozie
Veninul urii din vecie
Din nou tasnii in pieptul sau
Ea este-a mea! Racni el groaznic
In laturi las-o este-a mea
Tarziu I te-ai ivit ca paznic
N-ai dreptul a ne judeca
Pe mandra-I inima fierbinte
Mi-am pus pecetea si-o-ntaresc
De-acum aici n-ai rosturi sfinte
Eu sunt stapanul, eu iubesc !
Si Heruvimul pliin de jale
La biata jertfa a catat
Si lin pe aripile sale
Spre slavi ceresti s-a inaltat.

O, cine esti, primejdioasa
E vorba ta si ma-ngrozesti
Din rai sau iad aici pornesti
Ce vrei cu mine?
Esti frumoasa!
Dar spune, spune cine esti !

Sunt cel pe care-n miez de noapte
L-ai ascultat necontenit
Al carui gand l-ai auzit
Umplandu-ti sufletul de soapte
A carui jale o ghiceai
A carui fata o visai
Sunt cel al carui ochi striveste
Orice nadejde si avant
Pe care nimeni nu-l iubeste
Sunt biciul greu care loveste
Pe robii mei de pe pamant
Al libertatii imparat
Si al constiintei; nempacat
Dusman al cerului cel sfant
Al firii rau fara crutare
Si iata-acum ti-s la picioare!
A mea iubire fara nume,
Umil eu ti-am adus si stins
Intaiu-mi chin de-aici din lume,
Si-ntaia lacrima ce-am plans.
Asculta-ma macar din mila!
Doar un cuvant atata-ti cer!
Cu el poti sa ma-ntorni coplia
Din nou la bine si la cer.
Cu valu-i sfant, a ta iubire
Sa ma-nvesmante iar sa fiu,
Acolo inger nou si viu,
Patruns de-o noua stralucire.
O, numai sa m-asculti cersesc,
Sunt robul tau si te iubesc!
De cand ti-am intalnit privirea
Am inceput ca sa urasc
Puterea mea si nemurirea.
Eu bucuriile lumesti
Le pizmuiesc, desii-s desarte;
Ma doare ca nu-s viu cum esti
Mi-e groaza sa te stiu departe.
Racita inima pustie
Mi-o rencalzi o rana vie,
Si ca un sarpe-nveninat,
Tristetea-n rana-mi s-a miscat.
Ce-i vesnicia-mi fara tine
Si nesfarsita-mi forta ce-i ?
Cuvinte goala si straine,
Un templu vast dar fara zei !

Viclene duh o taci si du-te
Nu cred in dusman, nu-l ascult
O Doamne buzele mi-s mute
La rugaciunea de demult
Simt o otrava ce omoara
Cum mintea-mi slaba o-nfasoara
Au spune-mi , sa ma pierzi voiesti?
Cuvantul ti-i venin si para
De ce raspunde-mi ! Ma iubesti?

De ce? Nu stiu!… Dar am simtit
Ca-s plin de-o viata noua, buna
De pe-al meu cap nelegiuit
Zmulgand a spinilor cununa
Trecutul l-am zvarlit in vant
Nadejdea-n pieptul meu tresalta
Si-n ochii tai vad laolalta
Si iadul crud si raiul sfant
Sit e iubesc cum niciodata
N-a mai iubit vre-un muritor
Cu vis ce din vecii s-arata
Cu vis ce-l stiu nemuritor
De cand exista universul
Menit-ai fost sa mi te-arati
Etern calauzindu-mi mersul
Prin negrele-mi eternitati
De mult imi usura povara
Un nume murmurat in vis
Si numai tu-mi lipseai Tamara
Pe cand eram in paradis.

O de-ai pricepe-a mea durere
Ca-n veci sa n-ai vre-o mangaiere
Sa ratacesti din hau in hau
Rapus de deznadejdi haine
Sa n-astepti lauda la rau
Si nici rasplata pentru bine
Tristetea mea sa n-aiba soare
Sa tac stand singur si semet
In lupta fara de-npacare
Si fara de nimic maret
Sa n-ai dorinti ci doar regrete
Nimic san u mai mai desfete
Si tot ce-I sfant sa pangaresc
Sa tac sa simt sa cuget toate
Si-n ura pieptul meu se zbate
Si tot ce-I sfant sa pangaresc
Se implini blestemul gurii
Dumnezeiesti. Si pentru veci
Imbratiserile naturii
Ramas-au pentru mine reci

Priveam nemarginirea-n fata
Toti sorii din albastra ceata
Ii cunosteam ca soarta mea
Curgeau in nimb de aur iarasi
Dar vai pe fostul lor tovarasi
Nici unul nu-l recunostea.
Si-atunci batand din aripi iarasi
Zburai cu spaima in pustiu
Dar unde, incotro nu stiu…
Prietenii de-o dinioara
M-au renegat… Fu surd si mut
Tot universul plin de stele
Precum edenul disparut
Precum purtat de valuri grele
Un vas sfarmat de uragan
Ce fara carma si vantrele
Pluteste-n voie pe ocean;
Ca-n zori pe cer fara furtuna,
Un nour negru ce detuna
Stingher si ne-ndraznind sub zari
Sa se opreasca nicaieri
Goneste-n larg ce nu se curma,
Lipsit de tinta si de urma,
De unde si-ncotro mereu
O stie numai Dumnezeu!
Scurt timp pe oameni si-a lor turma
Am carmuit-o cu folos,
Scurt timp i-am invatat pacatul
Manjeam sublimul si curatul
Huleam tot ce era frumos;
Scurt timp usor orice credinta
Innabusii in ei pe veci
Dar meritau a mea silinta
Fatarnicii nerozii seci?
Si m-am ascuns prin munti usor
Si rataceam ca meteor
Prin intuneric singuratic
Mergea cate-un drumet noptatic
Momit de-o flacara ce-ardea
Cu calu-n gol se prabusea
Ragnind zadarnic iar pe creste,
Doar sangele curgea tacut
Dar desfatarile aceste
Nu multa vreme mi-au placut;

Cu uraganele cumplite
Ma-ncaieram adeseori
In roi de fulgere starnite
Zburam cu spaima printre nori
Prin vijelii de vifor dornic
Aripa-nvoie ma purta
Sa uit de chinul meu statornic
Sa uit ce n-o sa pot uita!
O, Ce-i stradania umana
Cu toata truda ei sarmana
Si plansul lumii milenar
Pe care domnitoare huma-i
In fata unei clipe numai
Din chinul meu fara hotar?
Ce-s oamenii ? Ce-i truda lor ?
Au fost vor fi se nasc si mor
Nadajduiesc de-o fi sa-i certe
Judecatorul cel slavit
Chair dupa ce i-a osandit
Se poate indura sa-i ierte
Fara liman tristetea mea
Ca mine n-are rost, nici capat
Cu neputinta-i pentru ea
Hodina lutului s-o capat !
Ea cand ca serpii vrea s-alinte,
Cand ca sa-si bata joc ma minte
Cand sfarma-al gandului avant
Cand frige,arde, ca o facla;
E-a fericirii mele racla,
Si-a moartelor nadejdi mormant !…

La ce sa stiu a ta-ntristare?
De ce tanguiesti asa?
Tu ai gresit
In fata-ti oare?
Sa nu ne-auda careva
Suntem doar noi.
Dar Domnul sfantu,
Spre noi n-o sa priveasca El
Caci uita pentru cer pamantul…

Prieten prins de greu tumult,
Oricine-ai fi, cu jale multa,
Si linistea pe veci pierduta,
Eu suferinta ti-o ascult.
Vicleana de-i a ta vorbire
De-s prada la minciuna eu
Opreste-te ca nu-I marire
Sa pierzi un suflet ca al meu.
N-as vrea credinta-mi,sa se rumpa,
Sunt oare cerului mai scumpa
Ca altele ce sunt de dor
Si nevinovatie pline
Si-s mai frumoase decat mine
Si nici un brat de muritor
Nu s-a atins de patul lor
Nu! Jura-mi ca cinstit ti-e gandul
Ma vezi cum sufar cercetandu-l
Cunosti ce-I al femeii vis
Nasti spaima-n pieptu-mi ce se zbate
Dar tu-ntelegi le stii pe toate
Si nu ma vei zvarli-n abis
Deci jura-mi ca de azi nainte
N-ai sa mai semeni rau, durerei
Au tainicele juraminte
Nu se mai afla nicaieri?

Ma jur pe-ntaia zi a firii
Ma jur pe ultimu-i azur
Pe blestemul neleguirii
Pe vesnic adevar ma jur
Ma jur pe clipa intalnirii
Pe sacrul biruintei dor
Pe-amenintarea despartirii
Pe visul meu nepieritor
Ma jur pe chinul prabusirii
Ma jur pe duhuri, pe infrangeri
Pe goanna lor din loc in loc
Ma jur pe veghetorii ingeri
Vrasmasi cu palose de foc
Ma jur pe iad, pe cer, pe fire
Pe tine jur ca sa-mi ramai
Ma jur pe ultima-ti privire
Ma jur pe lacrima-mi dintai
Pe rasuflarea ce-n tacere
Revarsa-al buzelor prinos
Pe parul lung si matasos
Pe fericire si durere
Ma jur sa fug de razbunare
Ma jur sa nu mai fiu trufas
De azi din lume va dispare
Cel ce-I al raului faptas
Vreau sa ma rog, vreau sa iubesc
In bine iar sa cred voiesc
Cu lacrimi de cainta-alerg
Vrand de pe fruntea mea sa sterg
Stigmatul flacarii divine
Sa fie vrednica de tine.
Si tot ce-i viu nestingherit
Va inflori de rau lipsit!
O crede-ma : sunt primul care
Te-a pretuit si te-a-nteles.
Ti-am pus panamtul la picioare
Si drept icoana te-am ales.
Da-mi dragostea ce se-nfiripa
Dau toata viata mea pe-o clipa
Tamara, crede-mi sfantul tel
Ca-n dragoste precum si-n ura
Eu sunt statornic, eu nu-nsel
Eu fiul haurilor reci
Spre stele te-oi purta de mana
Vei fi pe univers stapana
Si draga mea vei fi pe veci.
Privi-vom lumea de departe
Neincercand compatimiri
Pamantul fara fericiri
Si frumusete fara moarte
Pe care crima-i si tortura
Pe care nici un suflet nu-i
Sa-si duca fara teama ura
Ori subreda iubire-a lui.

Ori poate tu nu stii ce-nseamna
Iubirea unui muritor?
E-al tanarului sange zbor
O zi-nsorita-n rece toamna

Cine infrunta despartirea
Ispita unui chip frumos
Ori plictiseala istovirea
Si visul van si mincinos.

Nu afla nu ti-e dat de soarta,
Prietena ca pasnic stand,
Tu sa te ofilesti curand
Ca jertfa-a pizmelor de rand
In lumea-ti stramta si desarta
Intre nepasatori, misei
Sperante sterpe, teama vie
Prieteni falsi si dusmanie
Si-n truda fara de temei,
Tu intre ziduri reci si moarte
Cercand al patimilor greu
Ai sa te stingi in rugi mereu
Deopotriva de departe
De oameni si de Dumnezeu.
O nu, tu splendida fiinta
O astfel de osanda ai
Te-asteapta-o alta suferinta
Si altfel de tristeti si trai
Caci duhurile mele toate
Smerit te-or asculta atunci
Si servitoare minunate
Vor astepta sa dai porunci
Luceafarului eu cununa
Zmulgand-o ti-o voi da in dar
Si roua ce-oglindeste luna
Pe-a ta cunun-am sa presar
Cu melodi a ta ureche
Necontenit o voi vraji
Din nestemate-ti voi cladii
Palate fara de pereche
M-oi cufunda in mari ca vantul,
Voi sageta spre stele-n zbor.
Ti-oi darui intreg pamanul
Iubeste-ma!
Si-atunci usor,
Atinse gura-I arzatoare
De gura ei care ardea
Cu glasururi ademenitoare
La rugaminti ii raspundea

Arzand-o apriga privire
Privea in ochii rumpti din cer,
Deasupra chipului stingher
Sta-n bezna plin de stralucire
Necrutator ca un jungher.

Vai, duhul rau e-n izbandire!
Sarutul buzelor lui arse
Prin buzele spre el intoarse
Otrava mortii-au raspandit
Si-un sunet slab si chinuit
Tacerea noptii reci o sparse.
Era-n el totul, suferinta
Dojana dragoste cainta
Si-o lume-ntreaga de tristeti
Si rugamintea ce se curma
Si bun ramasul cel din urma
Al tinerei sfarsitei vieti.

Atunci strajerul colindand
In preajma zidurilor grele
La miezul noptii printre ele
Din toaca lui de tuci sunand,
Sub geamul fetei s-a oprit
Cu pieptul napadit de teama
Si mana cu ciocan de-arama
Bataia-n tuci si-a contenit
Caci in tacerea uriasa
Auzul lui parc-a surprins
O sarutare patimasa,
Si-un sunet slab, si-un geamat stins
O presimtire necurata
Batranu-I piept i-a strabatut
Dar inc-o clip-a mai trecut
Si iar nimic. Din zarea toata
Doar vantul freamat aducea
De printre crestele carunte
Si-n pacea noptii se-auzea
Soptitul unui rau de munte.
Canonul sfant in gandul sau
Porni cu spaima sa-l rosteasca
Ca de pe-aici sa izgoneasca
Lucrarea spiritului rau
Cu degete tremuratoare
Isi face cruce si greoi
Pe cunoscuta lui careare
Spre zidul vechi, porneste-apoi.

Parea o zana adormita
Asa cum sta-n sicriu sub giulgi
Mai alba decat alibi fulgi
E fata ei incremenita
Inchise pleoapele erau
Privind-o ar fi spus oricine
Ca ochii ei adanci dormeau
Sau ca in taina asteptau
Sau zorii sau o sarutare.
Ah! Soarele pe ei zadarnic
Aluneca stralucitor
Iar rudele plangand amarnic
In van saruta noaptea lor
Pecetea moarte cand ti-o pui
Putere s-o sfarame nu-I !

In nici o zi de sarbatoare
Strai mai frumos si mai bogat
Tamara-n viata-I n-a purtat
Si flori din munti, nespus de rare
Cern dupa datina straveche
Mireasma lor fara pereche.
Iar albe maini, cum stranse sunt
Si-au bun ramas de la pamant
Pe chipul ei incremenitul
Nimic nu-I amintea sfarsitul
Sub foc de taina si de chin
De-asupra adormitei fete
Plutea nespusa frumusete
Al marmorei acel senin
Ce-I mai presus de simt si minte
Ca moartea tainic si cuminte
Strafulgerand pe buze-abia
Sarutul ei incremenise
Dar unui ochi ce-atent privise
De multe lucruri triste ea
Cu-a ei tristete povestea
Era in ea tristetea rece
A sufletului ce curand
Ca frunzele incet cazand
Se ofilesc cand vara trece
Al gandului din urma semn
Si-al vietii duse-n van indemn
Si-adio lumii ce-o-nconjoara
Era cu mult mai moarta deci
Si-n inimi ochi morti pe veci
Nasc deznadejdea grea amara
Cum in solemnul ceas sihastru
Al asfintirii pe cand clar
Topindu-se-n ocean albastru
S-a si ascuns al zilei car
Zapada naltului Caucaz
Doar pentru-o clipa mai pastreaza
Reflexu-i rumen pe obraz
Si-n departari sub cerul treaz
Prin amurgire lumineaza.
Dar raza asta care bland
Atat de vie se rasfata
In largi singuratati si-n ceata
Nu se rasfrange lunecand
Si calea nimanui nicicand
N-o lumineaza izvorand
Din inaltimile-i de gheata!…

S-au pregatit de jalnic drum
Prieteni si vecini su rude
Toate privirile sunt ude
Zmulgandu-si plete sure-acum
Batandu-si pieptul mut Gudal
A-ncalecat cu greu pe cal
Domol pornii inmormantarea
Si-ncet in departari s-a sters
Trei zile-s si trei nopti de mers
Pana s-o face ingroparea .
Lang-un strabun de veacuri frant
Al carui nume-l stie tara
In piarta i-au sapat mormant
Printesei tinere, Tamara.
Batranul lui Gudal candva
Talhar prin locurile-aceste
Cu ascutisul printre creste
Drumet ori sat arar cruta.
Dar ros de boala, suferinta
Biserica a juruit
Sa fac-n semn de pocainta
Pe culmea nalta de granit
Pe unde vulturii s-aduna
Si doar furtuile detuna

Sus pe Cazbec, din lespezi groase
Dura lacas de ruga deci
In el truditele lui oase
Aflara liniste in veci
Pe stanca ce lupta cu vantul
Crescu un cimitir stingher
Dar oare e mai cald mormantul
Cand mai aproape esti de cer?
Sau somnul vesnic
Fi-va paza la larma pieritoarei vieti?
Zadarnic, mortii nu viseaza
Nici bucurii si nici tristeti.

Prin vinetele spatii clare
Zbura un inger luminos
De pe pamantul sters in zare
Purtand un suflet pacatos
El indoielile, oftatul
Le risipea vorbindu-i bland
Cu lacrimi ii spala pacatul
Si chinul i-l gonea din gand
Dar tocmai incepu ca visul
Sa se auda paradisul,
Cand, cu faptura-i rasculata,
Taindui calea prin vazduh,
Din bezna iadului deodata,
Tasni ingrozitoul duh
Puernic sta ca o furtuna
Si ca un fulger lumina
Si-n cutezanta lui nebuna
Ragni cumplit: Ea este-a mea!
Inabusindu-i spaiman care-i
Cu-o ruga catre Domnul drept
Lipit de-ocrotitorul piept
E bietul suflet al Tamrei
Se hotara cu dansul ce-i
El sta din nou in fata ei
Dar Doamne cine sa-l cunosca
Ce crud mai stie sa priveasca
Ce plin de iad e, ce-n grozit
De nesfarsita vrasmasie
Raceala de mormant adie
De pe obrazu-i impietrit

Piei duh al indoielii crunte
Cerescul spirit i-a raspuns
Destul ai triumfat, deajuns
Dar judecat sa te-n frunte
In clipa asta a sosit
Si Domul sfant a osandit
Ea-i dintre-acei a caror viata
O clipa-i doar de chin si vai,
In bucurii nu se rasfata
Pe care Dumnezeu anume
I-a plamadit pe voia lui
De-aceea nu sunt pentru lume
Nici lumea pentru dansii nu-i

Cu lacrimi si dezamagire
Spasii Tamara tristu-i vis
Si prin durere si iubire
Spre rai ea calaea si-a deschis!

Si ingerul privi cu-asprime
La spiritul viclean si mut
Apoi voios, pe-aripi sublime
Catre cereasca inaltime
Cu sufletul a disparut.

Si demonul, infrant, salbatic
Isi blestema nebunul vis
Din nou trufas si singuratic,
Pribeag ramase prin abis.
Din nou infrant porni-n nestire
Incrancenat scrasnind din dinti,
Lipsit de tel si de iubire
Si parasit de nazuinti…

Deasupra văii Koisaur ,

Pe-un povârniş abrupt de munte ,

Nişte ruini , de vremi cărunte ,

Şi-aruncă umbrele-mprejur .

Şi –acum copiii , pe-nserate ,

Lângă –un bătrân povestitor ,

Cu spaimă-asculta basmul lor…

Şi , martor vremii minunate ,

Precum un spectru fără grai ,

Cu negrele-i ruini la soare

Castelul sta privind spre plai

Din înălţimi spăimântătoare.

În vale astăzi e-un aul;

Pământul , roditor , sătul ,

Se-mbracă-n verde şi-nfloreşte;

În grea tăcere de cavou

Se pierde-al vocilor ecou ,

Şi pacea totul stăpâneşte .

Pe drumuri caravane vin

Sunându-şi clopoţeii lin…

Un râu ce dintre stei tişneşte

Aleargă-n spume scânteind ,

Şi-n veşnic tânăra-i sclipire ,

De viaţă nouă fremătând ,

Natura , veselă vuind ,

Ca un copil voios din fire ,

Se joacă singură , râzând .

Dar de-al ospeţelor tumult

Castelul nu se mai rasfaţă ;

Stă trist şi părăsit în ceaţă,

Ca un batrân rămas în viaţă ,

Când toţi ai lui sânt morţi de mult .

Aşteaptă doar ivirea lunii

Locuitorii nevăzuţi :

Ies veseli ,gureşi ca lăstunii ,

Deasupra steilor căzuţi .

Păianjenul ,urzind tăcere ,

Îşi ţese plasa prin unghere ;

Şopârle verzi , în umbra sură ,

Se joacă pe acoperiş ;

Şi dintr-o neagră surpătură,

Un şarpe lunecă furiş

Spre lespedea intrării , ruptă ;

Aici se-nnoadă , neştiut ,

Aici de-a lungul se deznoadă ,

Şi străluceşte ca o spadă

Lăsată pe-un vechi câmp de luptă

De un viteaz care-a căzut !…

Sălbatic totu-i ,şi se curmă ,

Din câte-au fost nu-i nici o urmă ;

A şters al veacurilor val

Tot ce a fost odinioară :

Şi amintirea lui Gudal ,

Şi-a ficei sale dragi , Tamara !

Dar sus pe muntele abrupt ,

Vezi o biserică pustie;

Acolo doarme , neântrerupt ,

Cenuşa lor  ,pe veşnicie .

La poartă stau de strajă drept ,

Nalţi , steii de granit , alături ,

Cu mantii lucii de omături

Şi-n loc de platoşi ,pe piept ,

Strălucitor jucindu-şi faţa ,

Sclipeşte de când lumea gheaţa .

Iar norii leneşi trec grămadă ,

Se-opresc pe culmi ,pe-albastrul cer ,

De parcă-n drumu-i o cascadă

A-ncremenit de aprig ger .

Furtuna peste cruci s-alungă

Izbind în zid din răsputeri ,

Când murmura –o cântare lungă ,

Şi când dă glas după străjeri ;

Şi , auzind din depărtare

De locul minunat şi sfânt ,

Vin norii rumeni de-nserare

Să se închine la mormânt ;

Dar nimeni azi nu-i mai veghează

Şi nimeni nu îngenunchează.

Kazbekul , prada lui sărmană

O fereca sub lespezi reci ,

Iar lumea fără de prihană ,

Nestinsa patimă umană

S-o tulbure nu poate-n veci .