În gara asta nimeni nu coboară, Şi plouă-adânc, pe câmp, pe gară… Un tânăr cu manta de cauciuc Stă zgribulit la adăpostul unui nuc. Doar, indolentă şi greoaie, O vacă-şi plimbă visătoare De-a lungul liniei, în ploaie, Progenitura viitoare

Cărbunii când ţi-or arde-n vatră În seri de ani târzii şi goi, Tu stând la lespedea de piatră Să te gândeşti c-am ars şi noi… Iar când din ochii de jăratic Vor tresări scântei-scântei, Să ştii că visul meu sălbatic S-a mai aprins o dată-n ei. Citeşte întreaga ştire:

Dacă s-ar descuraja poetul ar cădea frunzele din copaci,- şi ramurile lor ar rămâne ca nişte spânzurători. Dacă s-ar descuraja poetul, femeile gravide n-ar mai naşte, n-ar mai naşte niciodată. Dar, din graţie şi din grijă, moare întotdeauna, întotdeauna, înainte de a se descuraja.

Căci Dumnezeu Mi-a dat să scriu Aceste rânduri. Credeam, Numai să privesc. Le public, Şi poate, Din umbra unei terase, Într-o după-amiază Tăcută, cu soare, Va trece o pasăre, Departe, Ca printr-un parc… Gândeşte-te atunci La fastuosul basm.

Eu nu sunt destul de mare Ca să pot să-nvăț măcar De pe carte o urare. Și nu sunt destul de mare Ca să-ți dau un dar. Dar îți dau o sărutare, Ici, pe obrăjor Și pe mâna asta care, Mă-ngrijește-n fiecare zi Cu atâta dor! Zile lungi și voie bună Îți doresc eu mult, …

E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul …

Eu sunt omul de zăpadă Așezat în colț de stradă, Vântul și cu soarele Mi-au topit picioarele. Chiar dacă-s mai mititel Nu sunt supărat defel. Fulgii când încep să cadă Se asterne iar zăpadă. Toți copii vor veni, Împreună vor trudi, Dintr-un bulgăre mai mare Îmi vor face iar picioare

Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubeşte taina frunzişelor cu umbră dragă Şi nicăieri nu poţi mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolţile cu frunze verzi.   Frumos e muntele ce-nalţă spre ceruri fruntea lui semeaţă, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca şi o mare …

Cumplit E golul singurătăţii! Sunt ucisul ei… Singurătatea? Povara tăcerilor Sfăşiate de suspine… Singurătatea… Ochiul tău Priveşte îngheţat În ochiul gândului Neîmpărtăşit… Singurătate, Nu te-am voit! Viaţa – haină – M-a dăruit ţie. Tu m-ai cerut Vieţii – Prizonierul tău –